marți, 26 noiembrie 2013

Imobilele executate silit. O sansa pentru cei care vor sa cumpere mai ieftin o proprietate

Criza economica nu a adus cu sine doar dificultati, ci si oportunitati. Iar pentru cei care stiu sa profite de ele atunci cand apar, acestea pot insemna, in piata de real estate, achizitionarea unei proprietati considerabil mai ieftine decat in alte conditii, prin intermediul licitatiilor la care sunt scoase imobilele executate silit. Cum aflam insa despre proprietatea potrivita si ce presupune intregul proces de a participa la o astfel de licitatie? Ne explica pe larg specialistul Adrian Lisaniuc, responsabil de Departamentul Forclosure al companiei Regatta Real Estate.

De ce imobilele executate silit constituie o oportunitate?

“In ultima vreme, spune specialistul Regatta, pe fondul climatului economic dificil, s-a constatat un interes din ce in ce mai mare fata de achizitionarea imobilelor executate silit. Motivul unui astfel de interes este unul foarte simplu: pretul de achizitie al unei astfel de propritati, mai putin accesibil in alte conditii, dar foarte avantajos in acest caz”.

Cum aflam despre astfel de oferte avantajoase?

“Acest tip de oferte este, intr-adevar, ceva mai greu de gasit, din cauza faptului ca nu sunt la fel de popularizate precum celelalte tipuri de oferte pentru apartamente, case sau terenuri. Iar daca se intampla sa nu detii prea multe informatii despre acest subiect, procedura ar putea parea descurajanta. Tocmai de aceea, constatand aceasta oportunitate care i-ar putea ajuta pe oameni sa-si achizitioneze o proprietate dezirabila la un pret avantajos pentru ei, am creat in cadrul companiei Regatta Departamentul de Imobile Executate silit, departament prin care venim in intampinarea clientilor nostri atat prin identificarea celor mai bune oferte de pret aparute pe acest segment al pietei, cat si prin consultanta in materie, pentru a le usura si a le face mai accesibil intreg procesul de achizitie al unui imobil executat silit”, informeaza Adrian Lisaniuc.

Ce presupune participarea la o licitatie pentru vanzarea silita a unui imobil?

Desi la prima vedere, pentru unii procedura ar putea parea una complicata, in realitate, ea nu presupune mai mult efort decat cautarea indelungata si anevoioasa a unei proprietati in conditii normale, prin numeroase vizionari, deplasari sau intalniri cu diversi proprietari si agenti imobiliari. Mai mult, in acest caz, existenta unor oferte clare a priori si selectarea lor de catre specialistii in domeniu, faciliteaza considerabil procedura. Odata stabilit interesul pentru o anumita proprietate, restul procesului nu mai reprezinta, practic, decat o procedura legala ce trebuie urmata in conformitate cu regulile obisnuite.

De ce documente este nevoie pentru a participa la o astfel de licitatie?

Persoanele interesate sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul societatii executorilor judecatoresti, pana la termenul stabilit pentru organizarea licitatiei, urmatoarele documente:

- dovada platii unei cautiuni reprezentand 10% din pretul de incepere a licitatiei pentru termenul respectiv. Cautiunea se consemneaza la orice unitate a Bancii pe numele si la dispozitia executorului judecatoresc;
- o cerere de participare la licitatie, in care se va preciza oferta de cumparare;
- copie dupa actul de identitate, in cazul persoanelor fizice (cu procura autentificata notarial, imputernicire avocatiala, daca este cazul), iar in cazul persoanelor juridice, copie dupa certificatul de inmatriculare la Registrul Comertului, decizie asociati, mandat pentru persoana care reprezinta societatea;
Cum se desfasoara o licitatie de acest tip?

In desfasurarea licitatiei, pretul de la care aceasta incepe este cel stabilit in Publicatia de Vanzare, in lipsa unei oferte care sa contina un pret mai mare sau mai mic agreat de catre creditor. In cazul in care este prezent un singur licitator, pretul la care acesta poate adjudeca nu poate fi mai mic decat cel prevazut in Publicatia de Vanzare. In cazul licitatiei unui bun imobil, persoana declarata adjudecatar al acestuia are obligatia sa achite pretul la care a adjudecat in termen maxim de 30 de zile de la data licitatiei, in timp ce persoanele care au participat la licitatie dar nu au fost declarate adjudecatari, pot solicita restituirea cautiunii consemnate.

Actul de Adjudecare va fi eliberat dupa achitarea integrala a pretului de adjudecare si implinirea termenului procedural de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de licitatie catre toate partile implicate in procedura de executare silita. Actul de adjudecare constituie Titlu de Proprietate pentru adjudecatar si titlu executoriu impotriva debitorului sau oricarei persoane care ocupa in fapt imobilul si nu detine un titlu opozabil (exemplu: contract de inchiriere notat in C.F. anterior inscrierii somatiei imobiliare) pentru obligatia de predare a imobilului. In ce priveste predarea, aceasta este efectuata in baza titlului executoriu reprezentat si a unei cereri formulate in acest sens executorului judecatoresc, mai explica specialistul Regatta, Adrian Lisaniuc.

Departamentul de Executari Silite al companiei le sta la dispozitie clientilor interesati cu cele mai potrivite si avantajoase oferte din aceasta zona, precum si cu intreaga consiliere pe care o presupune intreg procedeul.

Cu 20 ani de activitate pe pia?a imobiliara, Regatta este una dintre cele mai importante companii cu capital integral romanesc din industria de real estate. In 2013, sub sloganul “Open Your Future!”, Regatta a celebrat, printr-o campanie aniversara, cei 20 de ani de activitate ai firmei, in urma carora poate fi cu usurinta descrisa ca fiind “The Real Estate Company”.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Complexul rezidential privat Militari Residence se extinde cu 1.600 de apartamente

Militari Residence, cel mai mai mare complex rezidential privat din Romania, va fi extins cu 14 blocuri ce vor fi livrate in primul trimestru al anului viitor. Proiectul va ajunge astfel la 56 de blocuri si va totaliza 5.600 de apartamente.

Constructia celor 14 blocuri din cadrul Militari Residence a fost demarata in a doua jumatate a acestui an. Aceasta este cea mai mare dezvoltare rezidentiala din ultimii cinci ani, numarul total al locuintelor ce vor fi construite egaland numarul unitatilor rezindentiale livrate in Capitala in anul 2012, conform datelor Institutului National de Statistica.

Radu Teleman, director de marketing Militari Residence“Datorita ritmului rapid de vanzare din cadrul ansamblului si a cererii constante din partea clientilor, am decis sa acceleram extinderea proiectului. in medie, vindem lunar intre 60 si 80 de apartamente”, a declarat Radu Teleman, director de marketing Militari Residence. “Vom continua sa dezvoltam in functie de apetitul cumparatorilor, la preturi corecte, acesta din urma fiind un factor extrem de important in procesul decizional”, a adaugat Radu Teleman.

Preturile locuintelor din Militari Residence pornesc de la 450 euro/mp util si includ TVA. Complexul cuprinde in prezent 42 de blocuri cu 4.000 de apartamente, fiind dezvoltat pe o suprafata totala de aproape 150 hectare.

Constructia Militari Residence a fost demarata in anul 2008 si, alaturi de unitatile locative, proiectul mai include circa 4.000 mp de parcuri, piscine interioare si exterioare, 2.500 de locuri de parcare amenajate, restaurante, terase, cluburi wellness si cabinete medicale, precum si cinci sali de evenimente administrate de catre dezvoltator.

Complex rezidential Militari Residence
Investitia realizata in complexul All-inclusive a fost de 73 de milioane de euro, provenind din fonduri proprii si fiind sustinuta de vanzarea intr-un ritm foarte bun a apartamentelor. Cel mai tanar cartier All-inclusive din Romania, Militari Residence, este locuit de peste 6.000 de persoane, predominant tineri sub 35 de ani, aflati in cautarea unei locuinte care sa le permita accesul la facilitati precum sali de fitness, scoli si gradinite sau spatii de joaca pentru copii.

“Facilitatile oferite in cadrul complexului All-inclusive sunt foarte apreciate de catre cei care locuiesc in Militari Residence si nu numai. Spre exemplu, piscinele si cluburile wellness au atras pe timpul verii circa 1.000 de persoane/zi. Vom continua sa extindem gama de servicii oferite prin noi investitii in acest sector”, a incheiat directorul de marketing al Militari Residence.

Despre Militari Residence
Militari Residence este amplasat in zona de vest a Bucurestiului, in apropiere de hipermarketurile Metro si Auchan, cu acces facil catre mijloacele de transport in comun, autobuzele 138 si 178 avand statie chiar in incinta complexului.

Mai multe detalii pe: ProiectCasa.ro

Investitie de 70.000 de euro pentru cel mai mare showroom de usi de garaj si rulouri pentru ferestre din Romania

Producatorul de usi de garaj MCA Grup Romania a deschis la Timisoara cel mai mare showroom de usi de garaj si rulouri pentru ferestre din Romania, cu o suprafata de peste 400 de metri patrati, in urma unei investitii de 70.000 euro.

Realizat dupa un proiect arhitectural modern, cu o cromatica vie si urmand o linie ce exprima inovatie tehnologica, noul showroom prezinta intreaga gama de produse a MCA, de la sisteme de inchidere automatizata - usi de garaj sectionale, grilaje metalice, automatizari pentru porti si termo-storuri (rulouri exterioare) - si pana la copertine si pergole, sisteme de umbrire noi in portofoliul companiei.

“Showroomul de la Timisoara este pentru noi o incununare a experientei castigate de-a lungul celor 15 ani de activitate, -un varf de lance- al solutiilor de inchidere a spatiilor. Ne-am propus sa aratam aici diversitatea, calitatea, flexibilitatea in a produce si integra o mare varietate de configuratii ale produselor noastre.

Showroom Timisoara usi de garaj MCA Group
Este cel mai complex showroom din Romania si este dedicat atat clientilor finali, arhitectilor, proiectantilor, precum si distribuitorilor MCA. Acestia vor putea arata clientilor proprii produsele pe care ei le pot furniza prin intermediul nostru”, a declarat Ciprian Oprea, directorul general al MCA Grup, in cadrul evenimentului de deschidere.

Concept arhitectural - un showroom ca o scena

Pozitionarea aerisita a mostrelor, lasand accesul foarte lejer in adancimea spatiului, invita la interactiunea cu produsele ca si cum acestea ar fi actorii unui teatru modern. Clientii isi pot alege modelele si culorile dorite pentru casele lor inspirandu-se din oferta vasta prezentata in showroom.

Showroom rulouri ferestre MCA Timisoara
“Ca pe orice scena, am cautat sa neutralizez contextul – pardoseala, peretii, tavanul – cautand in acelasi timp evidentierea “actorilor” - prin lumina, culoare, dimensiuni, spatialitate, pondere. Prin modul de suprapunere vizuala a produselor, variat colorate, pe un principiu asemanator caleidoscopului, fara un volum mare al suporturilor acestora, oferim vizitatorilor oportunitatea de a-si realiza propriile asocieri cromatice intre sistemele de umbrire sau inchidere si fatade“, a explicat arhitectul Dragos Constantin Marian, care s-a ocupat indeaproape de amenajarea showroomului, alaturi de specialistii MCA.

Showroom rulouri pentru ferestre MCA Timisoara
Cel mai nou showroom MCA se afla pe strada Liviu Rebreanu, Timisoara, langa AGIP, si poate fi vizitat intre orele 9.30 si 18.30, de luni pana vineri.

Despre MCA Grup Romania

In primele noua luni ale anului, MCA a vandut 2.600 de usi sectionale (industriale si rezidentiale) si 6.700 de rulouri exterioare pentru ferestre. Grupul a incheiat anul 2012 cu afaceri de 8,2 milioane de euro, mentinandu-se la acelasi nivel comparativ cu finele anului anterior.

Mai multe informatii pe: ProiectCasa.ro

marți, 19 noiembrie 2013

Editie aniversara Cleaning Show, 11-14 iunie 2014 la Romexpo

Cea mai mare expozitie destinata curateniei profesionale, industriale si domestice din Romania se va desfasura intre 11-14 iunie 2014, la Romexpo! Ajuns la cea de-a V-a editie, Cleaning Show lanseaza o invitatie de nerefuzat care garanteaza evolutia in afaceri pentru firmele din domeniu. Evenimentul este organizat de EUROEXPO si ROMEXPO si se va desfasura in Pavilionul C1.

Momentul aniversar va fi marcat prin demonstratii spectaculoase, lansari in premiera si prezentari ale echipamentelor si tehnologiilor avansate care revolutioneaza atat piata autohtona, cat si cea straina, gale de premiere, concursuri interactive si importanti invitati externi.

Companiile expozante vin dintr-o sfera larga a industriei de curatenie si sunt reprezentate de cei mai importanti producatori si distribuitori din domeniile: echipamente si servicii de curatenie industriala, profesionala si domestica, echipamente de igiena sanitara, consumabile, accesorii si detergenti, curatatorii si spalatorii chimice.

Evenimentul este indelung asteptat de principalii clienti – firme de facility management, hoteluri, hypermarket-uri si clinici, care profita de oportunitatea achizitiei in cele mai bune conditii. Garantia alegerii inspirate este data de conceptul targului care permite realizarea unor demonstratii tehnice, pe o suprafata speciala, dar si a unui Innovation Corner, unde vor fi expuse cele mai noi aparitii din piata.

Editie aniversara Cleaning Show, 11 – 14 iunie 2014 la Romexpo
Mai multe detalii pe: ProiectCasa.ro

Xella Ro sustine designul romanesc, la propriu si la figurat

Xella Ro, filiala locala a celui mai mare producator global de beton celular autoclavizat, a fost prezenta cu blocurile de zidarie YTONG la Autor, cel mai prestigios targ de bijuterie contemporana din Romania. Arhitectul Attila Kim a ales YTONG pentru dezvoltarea unei scenografii aparte. Mesele designerilor, soclul statuii anti-kitch si ansamblurile concepute pentru directionarea vizitatorilor au fost concepute din blocuri de zidarie YTONG.

Intre 16 si 17 noiembrie Sala Dalles a gazduit targul Autor, editia cu numarul 10, care a reunit pentru prima data atat designeri romani, cat si sapte designeri internationali. Desfasurata sub egida premierelor, aceasta editie aniversara s-a bucurat de o amenajare cu totul si cu totul speciala. Conceptul de design al spatiului expozitional unde artistii si-au expus cele mai recente creatii de bijuterie contemporana a fost realizat cu elemente de zidarie YTONG.

„Suntem la cea de-a doua colaborare din acest an cu arhitectul Kim Attila pentru proiecte culturale care sustin designul autohton vestimentar sau de bijuterii. Am inceput cu amenajarea standului Murmur in cadrul proiectului Downtown Bucharest, iar acum suntem mandrii ca peste 1000 de blocuri de zidarie YTONG au incantat vizitatorii targului Autor intr-o scenografie inedita,” a declarat Madalina Dumitru, Regional Marketing Manager Xella.

Maria Lucia Hohan, designer roman apreciat la nivel international, a fost in acest an invitata speciala a targului Autor si a avut misiunea de a alege piesele cele mai impresionante. A remarcat calitatea scenografiei evenimentului si a selectat metaforic YTONG pe lista obiectelor de design preferate.

Elementele de zidarie YTONG au multe caracteristici care le recomanda si pentru utilizari neconventionale. YTONG poate fi o alegere optima si pentru ornamentari arhitecturale si scenografii care sparg tiparele, deoarece este un material cu o greutate redusa, usor de modelat si montat. in plus culoarea alba, luminoasa, poate fi adaptata oricarui tip de interior.

In Romania, YTONG este producatorul de beton celular autoclavizat cu portofoliul cel mai variat de produse, oferind dimensiuni si densitati potrivite diverselor tipuri de aplicatii pentru pereti exteriori sau interiori. YTONG este produs de compania germana Xella, liderul mondial al industriei si alegerea arhitectilor internationali pentru proiecte emblematice, precum stadionul Allianz Arena din Munchen, sau Dancing House din Praga.

Despre Xella
Xella este cel mai important producator mondial de materiale de constructii pentru zidarie din domeniul betonului celular autoclavizat. Grupul are 90 de fabrici si numeroase centre de vanzare in 30 de tari. In Romania, Xella a inaugurat in anul 2010, la Ploiesti, cea mai modernã unitate de productie de blocuri de zidarie tip BCA din Europa de Est, in urma unei investitii greenfield de 32 mil EUR. Cu focus pe inovatie continua si calitate in constructii, Xella produce si comercializeaza in Romania zidarie premium din BCA sub marca Ytong, iar din 2013 si produse termoizolatoare minerale sub marca Multipor.

Hotele Art Gallery si plitele iXelium Supreme marca Whirlpool distinse cu premiul IF Gold Design

Whirlpool Romania a facut parte din scenografia inedita a targului de bijuterie contemporana Autor. Doua dintre gamele de top ale companiei americane de electrocasnice mari au putut fi admirate pe 16 si pe 17 noiembrie intr-un context neasteptat, la Sala Dalles. Plitele iXelium si hotele Art Gallery au completat portofoliul de piese de design al celui mai apreciat eveniment de bijuterie contemporana din Romania.

Cea de-a zecea editie a targului Autor s-a desfasurat la Sala Dalles. Organizatorii au aniversat, alaturi de vizitatori, cinci ani de promovare a designului de bijuterie prin premiere si inovatii. A fost pentru prima data in istoria evenimentului cand au participat atat designeri romani, cat si creatori din afara tarii. Scenografia de care s-au bucurat vizitatorii targului a fost una cu totul speciala. Arhitectul Attila Kim a realizat o poveste din blocuri de zidarie din beton celular autoclavizat in jurul standurilor creatorilor, in care a incorporat electrocasnicele Whirlpool.

Maria Lucia Hohan, ambasadoare reputata a modei autohtone in toate colturile lumii, a fost invitata speciala a targului Autor si a primit misiunea de a alege piesele cele mai spectaculoase ale editiei. Designul produselor Whirlpool a determinat-o sa le includa pe lista must have-urilor din casa oricarei iubitoare de design, acordandu-le distinctia „Recomandat de Maria Lucia Hohan”.

„Whirlpool are deja o traditie in sustinerea designului autohton si inglobarea electrocasnicelor in decoruri artistice pentru diverse evenimente,” declara Mioara Bolozan, Marketing Manager Whirlpool Romania. „Electrocasnicele din gama washing au facut parte din scenografia pentru lansarea brandului international de fashion Murmur, dar si din decorul expozitiei de design vestimentar si accesorii «The Rest is Tomorrow», vernisata in prima galerie de arta contemporana aplicata din Romania, la Galateca” a adaugat Mioara Bolozan.

Hotele Art Gallery si plitele iXelium Supreme nu mai au nevoie de nici o introducere atunci cand vine vorba despre calitate, design si inovatie. Lansate anul trecut in cadrul EuroCucina, cel mai mare targ de profil din Europa, hotele decorative au fost prezentate de asemenea in cadrul CES 2013, cel mai mare eveniment de electronice si tehnologie din lume.

iXelium Supreme a castigat premiul IF Gold Design, fiind pentru prima data cand un producator de electrocasnice primeste aceasta distinctie. Aceasta gama de plite, care asigura economii de 20% in consumul de energie, este prima si singura gama de plite din piata dotate cu arzatoare si gratare realizate complet din iXelium. Un material creat cu ajutorul nanotehnologiei si care rezista la ingalbenire, zgariere, amprentare sau deteriorare la temperaturi inalte si actiunea produselor de curatat.

„Vrem sa fim cat mai aproape de consumatorul fidel produselor noastre. Chiar luna trecuta am incheiat un alt proiect frumos, «Saptamana Gustului», unde bucatari faimosi au facut demostratii pe cuptoarele Whirlpool in scoli si campusuri si le-au demostrat tinerelor generatii ca a manca bine, sanatos si cu buget limitat este realizabil,” mai mentioneaza Mioara Bolozan.

Hotele Art Gallery Harlequin si Imagination (alaturi de alte patru modele de sticla gravata decorativ - Cocktail, Shadow, Monochrome si Vintage), precum si plitele iXelium Supreme sunt disponibile in Romania in reteua de parteneri Whirlpool.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

1.7 milioane euro pentru ultima faza de dezvoltare Copou Bellevue Iasi

Dezvoltatorul imobiliar lider de piata Adama, detinut integral de IMMOFINANZ Group, anunta oficial inceperea lucrarilor de constructie pentru ultima faza de dezvoltare a ansamblului rezidential Copou Bellevue din Iasi.

Investitia totala pentru aceasta faza se ridica la 1.7 milioane euro, lucrarile fiind demarate in luna noiembrie 2013 si programate a se finaliza in iunie 2014. Ultima faza de dezvoltare prevede o cladire care completeaza astfel proiectul existent, Copou Bellevue urmand sa totalizeze dupa realizarea acestei etape 169 de unitati premium proiectate de Adama pentru piata rezidentiala din Iasi.

Cea de-a treia faza de dezvoltare si ultima din Copou Bellevue este compusa dintr-o cladire de 5 niveluri si 49 de unitati, situata in zona exclusivista a dealului Copou, la doar cateva minute distanta de centrul universitar al Iasiului. Amplasata in imediata apropiere a blocurilor construite anterior in cadrul ansamblului, noua constructie va cuprinde studiouri si apartamente de doua camere, inteligent compartimentate si cu suprafete utile cuprinse intre 36 si 50 mp, adaptate astfel cautarilor pietei. In plus, locatarii apartamentelor de la parterul blocului vor beneficia si de gradini proprii spatioase, in timp ce la etajele 4 si 5 ale cladirii, vor fi disponibile penthouse-uri exclusiviste.

„Suntem extrem de increzatori in piata imobiliara din Iasi si de aceea Adama continua investitiile pe care le-a inceput aici. Iasiul este un oras in continua dezvoltare si schimbare, iar recentele investitii publice si private in diverse proiecte sunt dovada vie a acestui fapt. Copou Bellevue este un proiect de succes, special proiectat si adaptat pentru a se mula dorintelor pietei, construit de o echipa de profesionisti, in concordanta cu standardele internationale de calitate”, declara Andreas Holler, CEO Adama Group.

Ultima faza de dezvoltare din Copou Bellevue este conceputa sub semnul elegantei si al calitatii de inalta clasa. De la interiorul apartamentelor la coridoarele imbracate in marmura, design-ul aparte este redat de finisaje rafinate si amenajari de prima clasa, alaturi de un pachet complet de facilitati moderne.

Locatarii Copou Bellevue vor avea la dispozitie spatii de parcare si de depozitare proprii, precum si un Health Club profesional, cu sala de fitness si sauna, amplasate la parterul noii cladiri. In plus, complexul este prevazut cu un loc de joaca spatios pentru copii si cu paza 24 de ore din 24 pentru siguranta deplina a celor care locuiesc aici.

Etapele anterioare de dezvoltare din Copou Bellevue sunt compuse din 120 de apartamente de una, doua, trei si patru camere, precum si din penthouse-uri si mini penthouse-uri, amplasate in trei cladiri separate. Raportat la ritmul de vanzare al unitatilor anterioare, Copou Bellevue s-a dovedit a fi un proiect rezidential de succes, perfect adaptat cerintelor pietei iesene. La momentul actual, peste 95% din apartamentele finalizate sunt vandute, pe langa locatia excelenta si peisajul deosebit, clientii apreciind in aceeasi masura si calitatea constructiei si finisajele premium.

Despre ADAMA
Adama este un dezvoltator de top, activ in Romania, Moldova, Ucraina si Turcia. Compania a construit pana in prezent peste 1.650 de apartamente si cateva zeci de mii de metri patrati de spatii comerciale si birouri, in cadrul a numeroase proiecte finalizate: in Bucuresti – Evocenter One, Evocasa Armonia, Edenia Titan, Evocasa Optima, Evocasa Selecta, in Ploiesti – Evocasa Orizont, Bacau – Evocasa Completa, Brasov – Evocasa Viva, Iasi – Copou Bellevue si Cluj. Numarul unitatilor vandute de catre Adama se ridica la peste 1.100.

Despre IMMOFINANZ Group
IMMOFINANZ Group este una dintre cele mai importante companii imobiliare din Europa listate la bursa Compania este inclusa in indexul de top ATX al Bursei de Valori de la Viena si este prezenta si pe Bursa de Valori Varsovia. De la infiintarea sa, in 1990, IMMOFINANZ Group si-a constituit un portofoliu de proprietati de inalta calitate care cuprinde la ora actuala peste 1.700 de proprietati ca investitie, avand o valoare de piata de aproape 10,4 miliarde euro. Ca un „motor in imobiliare”, compania se concentreaza pe conectarea celor trei sectoare principale de business: dezvoltarea de proprietati prime sustenabile, special concepute, amplasate in locatii premium, managementul profesionist al acestor proprietati si un ciclu de vanzari optimizat. IMMOFINANZ Group isi concentreaza activitatea pe segmentele de retail, birouri, logistica si rezidential in opt piete regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania, Polonia si Rusia.

Pentru mai multe informatii, accesati www.immofinanz.com | blog.immofinanz.com | properties.immofinanz.com.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

16.000 de vizitatori la Targului de Turism al Romaniei

In perioada 14 – 17 noiembrie, ROMEXPO a organizat cea de a 30-a editie a Targului de Turism al Romaniei si cea de a 21-a editie a Romhotel - Expozitia internationala de echipamente, dotari si mobilier pentru hoteluri si restaurant, doua evenimente cu tematici complementare ce au construit timp de patru zile realitatea turismului autohton si de peste hotare.

Targul de Turism al Romaniei a reunit peste 200 de firme din tara dar si din strainate pentru a le prezenta romanilor cele mai atractive oferte pentru petrecerea sarbatorilor din acest sfarsit de an, dar si vacante pentru vara anului viitor.

Provenind din Romania dar si din Austria, Bulgaria, Germania, India, Iordania, Israel, Italia, Turcia si Ungaria, operatorii turistici i-au incantat pe cei care au trecut pragul Targului de Turism al Romaniei cu preturi promotionale, oferte in premiera si destinatii atractive.

Astfel, romanii au preferat in continuare Valea Prahovei, Bucovina sau Austria pentru Craciunul sau Revelionul 2013 dar si destinatii exotice precum Republica Dominicana, Mexic sau Maldive. In ceea ce priveste vacantele anului viitor, la mare cautare au fost circuitele turistice iar Grecia si Turica sunt in continuare primele alegeri pentru sezonul de vara. In cadrul acestui eveniment, romanii au platit de la 200 pana la 20.000 de euro pentru o vacanta.
“Putem spune pe drept cuvant ca a fost o editie reusita a Targului de Turism al Romaniei. Varietatea de oferte si destinatii prezentate, preturile pentru toate buzunarele si manifestarile conexe au fost ingredientele care au asigurat succesul acestui eveniment“ a declarat Mariana Suciu, Director General ROMEXPO S.A.

In aceeasi perioada ROMEXPO a organizat cea de a 21-a editie a Romhotel - Expozitia internationala de echipamente, dotari si mobilier pentru hoteluri si restaurante, un eveniment a carui tematica vine in completarea celei a Targului de Turism al Romaniei. In cadrul acestuia, cei interesati au regasit producatori si distribuitori de mobilier si echipamente specifice pentru structuri de primire, unitati de alimentatie publica, catering, fast-food, accesorii pentru bucatarii profesionale, intretinerea curateniei si igienei, cosmetice pentru hoteluri si restaurante, producatori si distribuitori de echipamente electronice, audio-video, soft si hard pentru structuri de primire si unitati de alimentatie publica.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

vineri, 15 noiembrie 2013

-47% discount de Black Friday la www.scaune.biz

www.scaune.biz este unul dintre cele mai mari magazine online de scaune pentru birouri&home ce deschide lista de Black Friday pe domeniul sau.

Cei care isi doresc sa-si schimbe/achizitioneze scaune pentru birou&home vor gasi peste 40 de modele pe anumite materiale textile cu reduceri cuprinse intre 20%-47% pe www.scaune.biz

Scaunele pe care le vom avea la aceasta campanie de Black Friday fac parte din gama de scaune bistro, scaune directoriale, scaune vizitator, scaune bar. Aceste scaune vor fi disponibile la promotie doar pe anumite materiale textile/culori, cu stoc limitat si cu livrare in 24 ore. Daca stocul se epuizeaza puteti da comanda doar ca va fi nevoie sa asteptati sosirea scaunului intre 7-21 de zile.

Campania de Black Friday va fi disponibila pe 29 noiembrie ora 00.00.

Pe langa aceasta oferta de discount de 47% oferim posibilitatea clientilor sa acceseze pagina noastra de campanie www.scaune.biz/promotii?page=1&results=10&order_by=price,asc unde sunt invitati sa descopere scaunul pentru birou&home pe care il avem la un discount de 40% si care poate fi personalizat in functie de necesitatile (culoare, tip material, tetiere, brate, picioare din crom / aluminiu) pe care si le doreste clientul.

Intreaga gama de scaune pentru birouri&home care este comercializata prin intermediul site-ului www.scaune.biz este realizata de compania Nowy Styl Group care este al IV-lea producator din Europa.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

joi, 14 noiembrie 2013

Cluj Arena pregatita pentru ExpoConferinta ARThitecture!

Cluj Arena gazduieste, vineri 15 noiembrie 2013, arhitecti din toata tara pentru dezbateri privind calitatea mediului construit, experientele din cariera dar si pentru planurile de viitor. Prin tematica ne propunem sa aflam care sunt cele mai inalte standarde la care poate ajunge posibilul si tangibilul in Romania, cat si in strainatate.

In programul dedicat conferintei ARThitecture se regasesc prezentarile celor 9 speakeri, vizite in zona expozitionala precum si turul Sadionului Cluj Arena prezentat de arhitectul Serban Tiganas. Cluj Arena este o lucrare reprezentativa pentru cea mai buna arhitectura din lumea intreaga, fapt declarat si de catre Mark Kushner, presedinte Architizer. Astfel, participantii vor avea ocazia sa patrunda in celelalte spatii, inaccesibile publicului larg si sa afle mai multe informatii direct de la autorul lucrarii, Serban Tiganas.

Toshihiro Kutoba este keynote speaker-ul acestei editii. El ne va prezenta trei dintre cele mai impresionante proiecte ale sale: Urban Composition - Switzerland, Kaohsing Pop Music Center - Taiwan si Cruise Service Center - Taiwan.

ARThitecture 2013 Cluj Arena
Informatii despre toti speakerii acestei editii: Serban Tiganas, Manuela Casado, Claudiu Toma, Alexandra Stoica, Gabriel Rosca, Vlad Sebastian Rusu, Adrian Soare si Radu Prata gasiti aici: arthitecture.ro/the-conference/speakers/

Mai multe detalii pe: ProiectCasa.ro

marți, 12 noiembrie 2013

La Romexpo toate vacantele se tin intr-un singur loc: Targul de Turism si Romhotel

La ROMEXPO incep Targul de Turism al Romaniei si Romhotel!

In perioada 14 – 17 noiembrie 2013, ROMEXPO organizeaza doua manifestari expozitionale cu traditie, ale caror tematici complementare aduc un plus domeniului turismului romanesc.

Astfel, este vorba despre cea de a 30 – a editie a Targului de Turism al Romaniei si Romhotel - Expozitia internationala de echipamente, dotari si mobilier pentru hoteluri si restaurant, eveniment ajuns la cea de a 21 editie.

Peste 200 de firme expozante ce includ agentii de turism, participari internationale, servicii turistice si car-rental, hoteluri, restaurante si multe altele vor putea fi regasite timp de patru zile la ROMEXPO.

Reducerile substantiale oferite de catre operatorii din turism, care pot ajunge si pana la 40%, ofertele “early-booking” si “instant booking” din tara si de peste hotare vor face din Targul de Turism al Romaniei destinatia perfecta pentru vacante pe placul tuturor.

Targul de Turism al Romaniei
In cadrul acestei editii, vizitatorii vor putea sa aleaga locul unde isi vor petrece sarbatorile de iarna sau se vor putea decide asupra vacantelor din primavara si vara anului viitor. Locatiile clasice precum Valea Prahovei, zonele din Transilvania sau litoralul romanesc vor fi dublate de destinatii exotice precum Kenya, Mauritius sau Dubai.

Romhotel
Cele patru pavilioane alocate evenimentului vor gazdui:

- agentii de turism, touroperatori, unitati de cazare si alimentatie publica, participari oficiale internationale in Pavilioanele C1 si C2
- participari oficiale locale si nationale, atractii turistice din Romania – in Pavilionul C3
- participari oficiale locale si regionale, atractii turistice din Romania si din strainatate – in Pavilionul C4
“Alegerea unei vacante nu este un lucru deloc simplu, iar odata cu organizarea Targului de Turism al Romaniei venim in sprijinul vizitatorilor prin prezentarea unei oferte bogate si variate a posibilitatilor de petrecere a timpului liber. Suntem onorati ca si de aceasta data sa putem gazdui participari importante, atat din Romania, cat si din strainatate si suntem convinsi ca am pregatit un eveniment menit sa raspunda chiar si celor mai neobisnuite cerinte” a declarat Mariana Suciu, Director General, ROMEXPO S.A.

Mariana Suciu, Director General, ROMEXPO S.A.
Pe de alta parte, cei care vor trece pragul Romhotel, vor regasi in cadrul Pavilioanelor C5 si C6 producatori si distribuitori de mobilier si echipamente specifice pentru structuri de primire, unitati de alimentatie publica, catering, fast-food, accesorii pentru bucatarii profesionale, intretinerea curateniei si igienei, cosmetice pentru hoteluri si restaurante, producatori si distribuitori de echipamente electronice, audio-video, soft si hard pentru structuri de primire si unitati de alimentatie publica.

Cele doua evenimente reunesc peste 300 de firme din Romania si Austria, Bulgaria, Egipt, Germania, India, Indonezia, Iordania, Israel, Italia, Moldova, Slovacia, Polonia, Turcia si Ungaria, pe o suprafata expozitionala de aproximativ 13.000 de metri patrati.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

RIFF 2013: Materialele viitorului si importanta lor in arhitectura

Prezenta pentru a doua oara in calitate de Partener la Expoconferinta Internationala de Arhitectura RIFF, VEKA Romania a fost reprezentata de Arhitect Stephan Nicolay - Chairman al IBK Institutul de constructii cu materiale plastice din Frankfurt si Lector in Design Experimental in cadrul Univesitatii Tehnice din Darmstadt.

In cadrul sesiunii plenare de deschidere (luni, 11 noiembrie 2013), invitatul special VEKA a sustinut prezentarea cu titlul „Masele plastice, materialul viitorului si potentialul sau in arhitectura”.
Principalele teme abordate de Arhitect Stephan Nicolay au fost: evolutia materialelor plastice in viata cotidiana si in arhitectura de-a lungul deceniilor, virtual vs. real – si rolul materialelor moderne in arhitectura noua, precum si concluzii asupra potentialului maselor plastice in viitor. Discursul a vizat libertatea de proiectare in conditiile noilor instrumente in arhitectura. Pentru a evada din lumea virtuala in cea reala si eficienta energetic este nevoie de mai mult decat un computer pentru a da viata proiectului. Este nevoie de materiale modelabile precum masele plastice. Acestea reprezinta calea de evadare pentru orice constructie in conditiile arhitecturii viitorului.

VEKA ROMANIA - prezentare la RIFF 2013
Plasticul – materialul viitorului

Noile dezvoltari tehnologice ne demonstreaza ca plasticul poate fi plasat in topul materialelor utilizate pentru proiectele arhitecturale, datorita versatilitatii acestuia – poate fi usor modelat, isi poate schimba cu usurinta forma, culoarea si consistenta, in functie de necesitati. Proiectele experimentale ne arata ca, atunci cand discutam despre utilizarea plasticului in producerea ferestrelor pentru locuintele pasive, trebuie sa luam in considerare faptul ca, spre deosebire de sticla, acesta isi pastreaza transparenta clara indiferent de grosime, si este mult mai usor. Calitate care il recomanda pentru suprafetele mari de ferestre, tot mai solicitate in noile proiecte arhitecturale – indiferent ca discutam despre cladiri de birouri sau locuinte.

Mai mult, Arhitectul Stephan Nicolay a scos in evidenta si coeficientul ridicat de izolare termica al plasticului – un mare atu in conditiile in care, la nivel european, se solicita o optimizare cat mai buna a consumului de energie. Astfel, avand ferestre fabricate din plastic, cladirile vor fi mult mai bine izolate, consumand mai putina energie termica si electrica.

Arhitect Stephan Nicolay
„Orientarea tot mai mare a beneficiarilor catre produsele superioare calitativ indica trend-ul ascendent spre care se indreapta Romania, inscriindu-se astfel in tendintele europene. Deocamdata, oamenii au o perceptie usor eronata asupra plasticului, asociindu-l mai ales cu ambalajele peste care ne lovim zilnic. Putini sunt cei care iau in considerare, insa, faptul ca plasticul este utilizat pentru crearea hublourilor avioanelor sau pentru saltelele de dormit. In viitorul apropiat, sunt convins ca plasticul va deveni materialul cel mai utilizat atunci cand discutam despre proiecte arhitecturale moderne.in acest sens, apreciez implicarea si eforturile companiei VEKA Romania de educare a consumatorilor, cat si interesul sau catre inovatie si solutii performante de clasa A”, a declarat Arhitect Stephan Nicolay.

“Suntem onorati de vizita d-lui Arhitect Stephan Nicolay in Romania si mandri ca a dat curs invitatiei noastre de a sustine o prezentare in cadrul Expoconferintei Internationale de Arhitectura RIFF 2013. VEKA este lider mondial si trend-setter in domeniul tamplariei termoizolante PVC si, cu acest prilej, demonstram inca o data implicarea si efortul continuu de informare a pietei, dar si orientarea noastra spre un viitor sigur si eficient al constructiilor din Romania”, spune Alexandru Oancea – Marketing Manager VEKA Romania.

Arhitect Stephan Nicolay si Alexandru Oancea, Marketing Manager VEKA Romania


In calitate de furnizor de solutii termoizolante din PVC exclusiv de clasa A pentru ferestre, usi, rulouri si obloane, misiunea VEKA este de a produce profile de calitate superioara ce respecta cele mai riguroase criterii specifice standardului european SR EN 12608. Ferestrele realizate cu profile VEKA sunt recunoscute pentru rezistenta deosebita, pentru garantia unei izolari termice si fonice optime a locuintelor, precum si pentru cresterea eficientei termice a imobilelor. In plus, solutiile VEKA pot inchide suprafete mari in conditii de functionalitate si estetica ridicate.

Despre VEKA
Fondata in anul 1969, ca urmare a preluarii producatorului german Vekaplast, care la acea data avea doar 8 angajati, VEKA a devenit, in 2011, lider mondial pe piata sistemelor de profile PVC pentru usi, ferestre si obloane, numarand astazi mai mult de 3.700 de angajati si inregistrand vanzari de peste 700 de milioane de Euro in intreaga lume. Prezent pe 6 continente, grupul VEKA isi desfasoara activitatea in 29 de locatii la nivel mondial, operand 16 locatii de productie.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

vineri, 8 noiembrie 2013

Amprobe a lansat testerul pentru lampi electroluminiscente LT-10-EUR

Amprobe a lansat un nou produs, recent premiat la NECA Showstopper 2013, testerul pentru lampi electroluminiscente LT-10-EUR, un instrument cu adevarat revolutionar in depanarea corpurilor de iluminat. LT-10-EUR ofera nu doar solutii in rezolvarea dereglajelor, ci si un nou mod de lucru, mai lipsit de eforturi si mai economic.

Cu LT-10-EUR aveti posibiltitatea de a trece direct la rezolvarea problemelor, salvand deopotriva timp si bani, deoarece el incape in buzunarul dumneavoastra si va poate raspunde la solicitari in cateva secunde.

Antena retractabila de 122 cm face mai usoara testarea lampilor, in timp ce acestea sunt inca in suportul lor, eliminand excursiile de sus in jos pe scara. Dispunand de apreciata tehnologie Amprobe VolTect™, LT-10-EUR afiseaza alerte atat vizuale, cat si audio, care sa va ghideze catre sursa problemei, prin apasarea unui singur buton.

Amprobe tester lampi electroluminiscente LT-10-EUR
Despre Amprobe

Amprobe este sinonim cu robustete la preturi accesibile. Uneltele si instrumentele Amprobe sunt construite sa dureze si sunt plasate intr-o zona rezonabila de cost. Compania a fost fondata in Long Island, New York in 1948, drept Pyramid Instrument Company. A devenit Amprobe Instrument Corporation in 1960. Amprobe a fost achizitionata de Danaher Corporation in 2006, cu cartierul general la Everett, Washington.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

Proiectele anului 2013 prezentate la Bucuresti de arhitecti din 10 tari

ABplus Events si Ordinul Arhitectilor din Romania organizeaza pe 11 si 12 noiembrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cea de-a zecea expoconferinta internationala de arhitectura: RIFF 2013.

Participa 400 de arhitecti si speakeri invitati din 10 tari, care vor prezenta proiectele premiate ale anului 2013 din Marea Britanie, Polonia, Norvegia, Ungaria, Austria, Cehia, Romania, Slovacia, Danemarca si Elvetia.

Invitatul special al editiei din acest an este arhitectul Stephen HODDER, Presedintele Royal Institute of British Architects, care va vorbi despre “Continuitate si Dezvoltare“. La RIFF 2013 ii puteti intalni pe laureatii Festivalului International de Arhitectura de la Singapore, din luna octombrie, arhitectii norvegieni Odd KLEV si Geir HAAVERSEN, care vor prezenta proiectul castigator „Statoil”.

Programul evenimentului cuprinde 3 sesiuni plenare – sesiunea plenara de deschidere de pe 11 noiembrie, sesiunea plenara „Arhitectura. Cultura. Identitate. Inovatie” de pe 12 noiembrie, moderata de Liviu Mihaiu, sesiunea plenara finala, 4 workshop-uri specializate si expozitia tematica de pe 11 si 12 noiembrie, in care vor fi prezentate solutii inovatoare pentru arhitectura.

Din program: Casa de Vacanta “Vitznau", proiect prezentat de arh. Daniel LISCHER - castigator al Detail Prize; "Festival Hall of the Tiroler Festspiele Erl", prezentat de arh. Sebastian BRUNKE - castigator al German Design Award 2013; "Heat Exchanger Va?eck?", parte a proiectului Ko?ice Capitala Culturala Europeana 2013, prezentat de arh. Du?an BUR?K; “CINiBA – The Scientific Information Centre and Academic Library”, proiect prezentat de arh. Dariusz HERMAN – nominalizat la Mies van der Rohe Award 2013; „Kodaly Centre”, prezentat de Tamas FIALOVSZKY si Rich?rd HÕNICH – premiat cu FIABCI Prix d’Exellance International Real Estate si multe alte proiecte europene recente.

Evenimentul va avea loc pe 11 si 12 noiembrie, zilnic intre orele 09:00 – 18:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Sala Constanta Ballroom si Grand Ballroom.

Programul complet RIFF 2013, lista invitatilor si a speakerilor pe www.ieriff.ro

Info/inscrieri la adresa de email riff@abplusevents.com

Organizatori: ABplus Events si Ordinul Arhitectilor din Romania.
Partener institutional: Institutul National al Patrimoniului.
Multumim partenerului oficial - Saint-Gobain Romania.
Multumim partenerului principal – Guardian Glass, partenerilor – Saint-Gobain Rigips, Saint-Gobain Weber, Veka si Rockwool, sponsorilor – Swisspearl si Mapei, partenerului media principal: Igloo, partenerului de comunicare online – SpatiulConstruit, partenerilor media – Archiworld Europe, e-Architect, Archiweb.cz, Radio Guerrilla, Arhitectura 1906, Arhimania, Roarhitect, Inspirationist, Atelierul de Proiectare, Bursa Constructiilor, Pardoseli Magazin, Mandarde si Acoperisuri, Arhitect Media, Arhiforum, Designist, HipMag, travel partner – Opel, networking partner - Crama Oprisor.

RIFF 2013 este un eveniment creat de ABplus Events si face din seria expoconferintelor internationale pentru arhitecti si contractori, alaturi de INGLASS, GIS si CONTRACTOR.

Grupul de companii ABplus este specializat in crearea, dezvoltarea si organizarea de evenimente de mari dimensiuni, de tip: targuri, expozitii, conferinte, festivaluri. ABplus are o experienta de 16 ani pe piata de evenimente din Romania si are in portofoliul peste 150 de evenimente de mari dimensiuni pentru diferite industrii: constructii, arhitectura, energie, sanatate, educatie, agricultura, servicii. ABplus Events este creatorul conceptului de retea nationala de expozitii si este lider pe piata evenimentelor expozitionale pentru industria constructiilor prin brandul CAMEX.

Mai multe despre evenimentele organizate de ABplus Events pe www.abplus.ro

Doar o saptamana pana la Expo Conferinta ARThitecture!

Prima editie a Expo Conferintei ARThitecture se afla la doar o saptamana distanta! Doar sapte zile au mai ramas pana la prima intalnire cu si pentru arhitecti, la care vor avea loc discutii cu privire la calitatea mediului construit.

Programul conferintei va cuprinde prezentarile celor noua speaker si un tur al stadionului Cluj Arena prezentat de arh. Serban Tiganas. Cluj Arena este o lucrare reprezentativa pentru cea mai buna arhitectura din lume, fapt declarat si de catre Mark Kushner, presedinte Architizer. Participantii la conferinta vor avea ocazia sa patrunda in celelalte spatii, inaccesibile publicului larg si sa afle mai multe informatii direct de la autorul lucrarii, arh. Serban Tiganas.

Va invitam la ARThitecture pentru o dupamaiaza de networking si socializare alaturi de Toshihiro Kubota, Serban Tiganas, Claudiu Toma, Alexandra Stoica, Gabriel Rosca, Vlad Sebastian Rusu, Adrian Soare si Radu Prata.

Pentru inscrieri accesati site-ul evenimentului, sectiunea Registration. Accesul este gratuit pentru arhitecti prin inscriere in prealabil si in limita locurilor disponibile.
Evenimentul este realizat cu sprijinul OAR, Chic Ville si Euro GSM.
Partener principal: Reynaers Aluminium.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

Exemple de succes din industria constructiilor la Contractor 2013

Lideri ai spatiului construit, la Bucuresti 11 - 12 Noiembrie 2013, JW Marriott Bucharest Grand Hotel

ABplus Events in parteneriat cu Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii ARACO organizeaza pe 11 si 12 noiembrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cea de-a treia editie CONTRACTOR, Expoconferinta Antreprenorilor de Constructii. Evenimentul va reuni peste 200 de contractori, ingineri constructori, ingineri constructori proiectanti de structuri si manageri din industria constructiilor. Vor fi prezentate cele mai recente exemple de succes de proiectare, executie si management al proiectelor din industria constructiilor.

Contractori invitati si speakeri: ing. Richard BURLEIGH, Presedinte, Skanska Construction Romania; ing. Akos TAKACS, Deputy-CEO, CEH Group Ungaria - unul dintre cei mai apreciati contractori din Ungaria, laureat al "Construction Award of Merit"; dr. ing. Ioan ASCHILEAN, Presedinte, S.C. ACI CLUJ S.A., Cluj-Napoca; ing. Cristian LUCACIU, Director General, Soletanche Bachy Romania (SBR); ing. Zoltan GAL, Managing Director, OBUDA Group; ing. Claudiu DRAGAN, Director General HOCHTIEF Solutions AG Sucursala Bucuresti.

Lista completa a invitatilor si speakerilor pe www.constructii.contractor.com.ro Studiul de caz al conferintei va fi prezentat de Bog'Art si Popp & Asociatii: proiectarea si constructia cladirii "Unicredit Tower". Speakeri: ing. Dragos MARCU, CEO si Partener Popp & Asociatii si ing. Liviu BaLaNESCU, Sef Departament Management de Proiect in cadrul Bog'Art.

Printre proiectele care vor fi prezentate la CONTRACTOR 2013 se numara fabrica Audi din Gyor (data finalizarii constructiei: 2013, suprafata: 240000 m2) si fabrica Mercedez-Benz din Kecskemet (data finalizarii constructiei: 2011, suprafata: 320000 m2).

Programul evenimentului de pe 11 si 12 noiembrie cuprinde 2 sesiuni plenare si o expozitie tematica in care vor fi prezentate produse si solutii pentru industria constructiilor.

CONTRACTOR va avea loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Sala Constanta Ballroom si Grand Ballroom.

Info/inscrieri la adresa de email: contractor@abplusevents.com

Organizator: ABplus Events. Partener institutional: Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii ARACO.
Sponsori: Rom Fracht si ORLEN Asflat.
Partener media principal: Bursa Constructiilor.
Partener de comunicare online – SpatiulConstruit.
Parteneri media – Revista Constructiilor, InstalNews.ro, ProiectCasa.ro, Mansarde si Acoperisuri, Pardoseli Magazin, Casa Construct, Construction Shows, Portal Construct, AICPS, ProIdea, e-Build.
Travel partner – Opel.
Networking partner - Crama Oprisor.
Mai multe pe: ProiectCasa.ro

BASF - Partener pentru modernizarea Aeroportului International Cluj Napoca

Compania BASF, prin intermediul Diviziei Produse pentru Constructii, a fost principalul partener in furnizarea de produse specifice productiei si tratarii betonului

La sfarsitul lunii octombrie a acestui an a avut loc inaugurarea pistei de decolare-aterizare a aeroportului international Cluj-Napoca. Lucrarile pentru pista de 2,200 metri au inceput in septembrie 2011, iar costurile proiectului au fost estimate la aproximativ 137 milioane lei.

In cadrul acestui proiect complex compania BASF, prin intermediul Diviziei Produse pentru Constructii, a fost principalul partener in furnizarea de produse specifice productiei si tratarii betonului. Cerintele tehnice inalte ale betoanelor folosite au fost indeplinite prin utilizarea aditivilor superplastifianti de ultima generatie din gama Glenium® si a aditivilor antrenori de aer MicroAir®, iar protectia suprafetelor de beton proaspat impotriva evaporarii a fost realizata prin tratarea cu produsele special dezvoltate pentru acest gen de aplicatie - Masterkure®.

Betonul este cel mai utilizat material de constructie produs de om, fiind un material ce evolueaza continuu sub presiunea cerintelor de durabilitate si sustenabilitate. Avand un rol esential in cadrul tuturor proiectelor de constructii, betonul necesita optimizari si tratamente speciale in functie de aplicatia finala, conditiile climaterice, conditiile de pe santier, modul de punere in opera etc.

Provocarile tehnice neprevazute aparute pe parcursul derularii proiectului au necesitat adaptarea permenenta a solutiilor folosite in tratarea pistei.

Avand in vedere complexitatea proiectului, printre caracteristicile produselor furnizate s-au regasit usurinta in aplicare, precum si rezistenta si durabilitatea pe tot timpul exploatarii. Prin produsele si serviciile oferite, BASF a imbunatatit performanta materialelor de constructii, acestea indeplinind cerintele exigente ale proiectului de la Cluj.

Divizia Produse pentru Constructii din cadrul BASF a fost implicata de-a lungul anilor si in alte proiecte complexe, precum constructia de parcuri eoliene, drumuri si autostrazi, cladiri de birouri certificate energetic etc.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

marți, 5 noiembrie 2013

Noi calibrari de masurare a presiunii: Fluke 719Pro, Fluke 712 si Fluke 700G

Fluke Corporation anunta completarea seriilor de produse pentru masurarea presiunii. Fluke 700G este conceput special pentru efectuarea testelor de precizie si de masurare a presiunii, de la 20 la 690 de bari, performand cu o acuratete de 0.05%.

De asemenea, Fluke Corporation adauga ofertei de instrumente pentru calibrare a presiunii, calibrorul electric de presiune Fluke 719Pro, care efectueaza masuratori de inalta precizie a presiunii, dispunand de o pompa electrica, capabila sa genereze presiune de 20 de bari – ceea ce elimina nevoia unei pompe externe, de mana.

Precizia si capabilitatile calibrorului Fluke 721 Dual Range il fac un produs ideal pentru instalatiile de gaz. Fluke 721 este destinat masuratorilor necesare transferului instalatiilor de gaz, capabil sa ofere si masuratori ale debitului de gaz, cu ajutorul sondei RTD.

Prin folosirea Fluke 700G, tehnicienii vor fi linistiti ca produsul cumparat va rezista celor doua teste importante: 1. testului timpului (Fluke 700G vine cu cea mai indelungata garantie pe aceasta linie de produse, de 3 ani) si 2. testului preciziei; tehnicienii vor avea parte de cea mai buna precizie oferita de tehnologia actuala. Fluke 700G poate fi cuplat cu trusele hidraulice sau pneumatice Fluke, in asa fel incat intregul instrumentar sa prezinte o solutie completa de testare a presiunii.

Fluke 719Pro scapa de corvoada pomparii manuale. Acesta este precursorul popularului calibror de presiune Fluke 719. Spre deosebire de Fluke 719, Fluke 719 Pro extinde gama de masurare a presiunii la 10 bari, dispune de display si efectueaza masuratori de precizie ale temperaturii, prin accesorizarea cu o sonda RTD.

Mai multe detalii pe: ProiectCasa.ro

Bursele West Gate Studios: cazare gratuita pentru 9 studenti

Bursele West Gate Studios: 9 studenti beneficiaza de cazare gratuita in valoare totala de aproximativ 10.000 de euro in cel mai mare campus privat.

West Gate Studios, cel mai mare campus privat din Romania, a acordat noua burse in valoare totala de aproximativ 10.000 de euro, care constau in asigurarea de locuri de cazare gratuita timp de un an calendaristic.

Bursele West Gate Studios (WGS) se acorda studentilor care contribuie activ si constant la formarea si dezvoltarea comunitatii, participa si obtin premii sau distinctii la diverse evenimente sau competitii si obtin rezultate bune la invatatura.

In cadrul primei editii a Burselor WGS au fost desemnati noua castigatori, care vor beneficia de cazare gratuita in campusul West Gate Studios in perioada octombrie 2013-octombrie 2014, valoarea totala a burselor cumuland aproximativ 10.000 de euro.

“Prin Bursele West Gate Studios ne propunem sa sprijinim tinerii talentati, pasionati si dedicati comunitatii. in cei patru ani de functionare, West Gate Studios a demonstrat ca este mai mult decat un campus studentesc, cei aproape 2.000 de rezidenti fiind implicati in mod direct atat in administrarea complexului, cat si in organizarea de campionate sportive si workshop-uri de dezvoltare profesionala si personala”, a declarat Liviu Tudor, proprietarul West Gate Studios.

Cei noua beneficiari ai Burselor WGS sunt: Elena Enache (Universitatea Bucuresti, Facultatea de Matematica-Informatica), Lidia-Georgiana Cirje (Universitatea Politehnica, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria si Managementul Afacerilor), Cristina Comanici (Academia de Studii Economice, Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori), Andreea Roman (Academia de Studii Economice, Facultatea de Management), Alexandra–Larisa Anghel (Universitatea Bucuresti, Facultatea de Litere), Maria–Camelia Cepoi (Universitatea Politehnica, Facultatea de Inginerie Aerospatiala), Mihaela Cazacu (Academia de Studii Economice, Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica), Elvira–Ecaterina Ribacu (Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept) si Alexandru Cazacutu (Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, Facultatea de Marketing).

„Dorim ca acest program de burse sa devina o traditie a campusului si un factor motivational pentru studenti. Credem in importanta voluntariatului ca prim pas in formarea profesionala a tinerilor si de aceea am dezvoltat programul Community Spirit, care consta in implicarea rezidentilor atat in activitati de responsabilitate sociala, cat si in alte evenimente specifice vietii de student”, a adaugat Liviu Tudor.

Printre activitatile desfasurate de catre rezidentii West Gate Studios in cadrul programului Community Spirit, in anul universitar 2012-2013, s-au numarat: evenimente caritabile de Craciun, campionate sportive si workshop-uri tematice.

Campusul privat West Gate Studios este amplasat in vestul Bucurestiului, in imediata apropiere a statiei de metrou Preciziei si cuprinde trei blocuri cu un total de 925 de garsoniere si apartamente cu doua camere. Pe langa unitatile de locuit, West Gate Studios mai include: sali de studiu, teren de tenis, sala de fitness, restaurant, supermarket, cafenea si club, terasa cu gratare, parcare interioara si exterioara si spatiu pentru depozitarea bicicletelor.
Tarifele de cazare in campusul West Gate Studios incep de la 80 de euro/loc/luna, respectiv 105 euro/loc/luna pentru cele doua tipuri de garsoniere, cu suprafete de 25 si 35 mp inchiriabili. Toate garsonierele dispun de balcon, baie si bucatarie complet mobilata si utilata.

West Gate Studios este dezvoltat de compania Genesis Development, care mai detine doua dintre cele mai importante parcuri de birouri din Bucuresti, West Gate si Novo Park.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

luni, 4 noiembrie 2013

Unde locuieste primul chef al tarii?

Castigatorul primei editii „Top Chef”, casa noua intr-un ansamblu rezidential din Brasov

Brasovenii, dar si persoanele care isi doresc un apartament de vacanta la poalele Tampei pot deveni incepand din aceasta luna vecini cu primul castigator al competitiei „Top Chef”, show-ul culinar difuzat de Antena 1. Giovanni Piselli este printre cei mai noi locatari ai ansamblului rezidential Evocasa Viva, acesta achizitionandu-si cu o parte din premiul de 50.000 euro un apartament de 2 camere si o garsoniera.

Giovanni Piselli a ales Brasovul ca oras pe care sa il numeasca „acasa”, acesta fiind si locul in care s-a stabilit inca de cand a venit prima oara in Romania si unde este, in prezent, chef la un restaurant. Cu premiul obtinut in urma castigarii competitiei de la Antena 1, a ales sa faca doua investitii pe termen lung: o serie de cursuri de bucatarie si o achizitie imobiliara - un apartament si o garsoniera intr-un ansamblu rezidential nou.

„Brasovul deja nu mai este a doua mea casa, ci chiar prima. Asa ca era firesc sa am si la propriu o locuinta a mea aici. Am ales Evocasa Viva pentru ca a fost de la bun inceput cel mai aproape de ideea mea de casa si pentru ca imi aminteste de orasul meu natal, Napoli. in Italia, locuiam aproape de mare, iar faptul ca acum pot admira Lacul Noua direct din balcon a contat mult”, declara Giovanni Piselli.

Cat costa sa fii vecinul primului „Top Chef”?

Amplasat in cartierul Noua din Brasov, aproape de poalele muntilor, ansamblul Evocasa Viva, dezvoltat de compania Adama, ofera o priveliste idilica, un loc captivant atat pentru adulti, cat si pentru cei mici. Locatarii complexului se bucura de apropierea de natura si de multiple facilitati de petrecere a timpului liber, in imediata vecinatate a proiectului aflandu-se zona de agrement recent modernizata Noua si lacul cu acelasi nume, dar si gradina zoologica sau Parc Aventura. Avand acces direct la principalele bulevarde, Evocasa Viva se afla la cateva minute distanta si de noua zona comerciala a Brasovului.

Preturile in incinta ansamblului rezidential incep de la 35.500 euro (TVA inclus) pentru o garsoniera, 51.900 euro (TVA inclus) pentru un apartament de doua camere si 68.500 euro (TVA inclus) pentru apartamentele de trei camere. in plus, o parte dintre apartamente beneficiaza si de bucatarie complet utilata si mobilata inclusa in pret.

Brasovenii interesati de o locuinta noua se pot muta in cel mai scurt timp intrucat proiectul este complet finalizat, iar apartamentele sunt livrate la cheie, la cele mai inalte standarde de calitate. Fiecare apartament este dotat cu obiecte sanitare in bai, parchet, usa metalica la intrare, iar bucatariile si baile sunt placate cu gresie si faianta. Pentru siguranta locatarilor, proiectul este supravegheat 24 de ore din 24.

Un italian, pe termen nelimitat la Brasov

Prima intalnire a lui Giovanni Piselli cu Brasovul a avut loc in urma cu peste 5 ani si de atunci s-a prelungit pe o perioada nedeterminata. A ajuns in Brasov in aprilie 2008 pentru o vacanta de o saptamana, in vizita la un unchi care detinea un restaurant in oras.

Venit din localuri cu doua stele Michelin din Italia, Germania si ElveĂƒÂžia, dar si cu experienta unei cariere in domeniul culinar mostenite din generatie in generatie, de la tatal sau, restaurantul unchiului a fost pentru Giovanni provocarea pe care nu a putut sa o refuze. A fost de ajuns o portie de ravioli cu mozzarella afumata, sos de rosii si busuioc si foie gras ca sa isi convinga unchiul de planurile pe care le are.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

Future Communities - Open Innovation Fair: Un altfel de targ de Inovatie, tehnologie si culoare

Timp de trei zile, in cadrul Future Communities, bucurestenii au putut vedea si testa concepte si solutii tehnologice noi pentru categorii ce ne definesc stilul de viata si posibile raspunsuri la intrebarile de tipul: cum vor arata scoala sau spitalul viitorului sau cum vom trai in orasele si comunitatile de maine? In plus, tineri inventatori, antreprenori sau reprezentanti ai societatii civile si-au expus povestile si proiectele alaturi de companii din industria high tech si autoritati si au sustinut prezentari pentru vizitatori.

Conceput ca un spatiu deschis, o comunitate fara granite, pereti sau standuri inviduale de prezentare, Future Communities si-a propus sa construiasca o zona de conversatie intre sectoarele public, privat si civil in care ideile, tehnologia si solutiile propuse se completeaza una pe alta pentru imbunatatirea vietii oamenilor. Evenimentul a avut la baza dorinta de a prezenta publicului un nou concept de targ in care interpretarea spatiului si comunicarea intre participanti sa insufleteasca proiecte si colaborari noi.

Designul de expozitie si eveniment a fost semnat de arhitectul Attila Kim. Conceptul expozitional s-a bazat pe culori vii si materiale care au potentat lumina naturala existenta in cladirea Bibliotecii Nationale si a ilustrat, prin zonele de intalnire amenajate cu sprijinul Class Living in fiecare spatiu expozitional principal, calatoria ca individ in societate: de la nivelul personal, spatiul intim din interiorul unei case, la contextul orasului in care traim, marcat de elemente de spatiu public, trecand mai departe catre nivelul global, stilul de viata care ne defineste datorita tehnologiei si comunicarii care absorb granitele, pana la spatiul comunitar universal in care cu totii ne putem intalni pentru a dezvolta idei si proiecte impreuna.

Evenimentul a adus impreuna autoritati centrale si locale, companii din industrie precum Microsoft, Samsung, Vodafone, Visa sau Apcom Romania (Distribuitor autorizat Apple) alaturi de aplicatii, start-up-uri romanesti si organizatii neguvernamentale care au expus in aceleasi conditii de branding unitar idei noi si solutii pentru lumea de maine.

Future Communities reprezinta un „trailer” al comunitatii viitorului incluzand proiecte de inovatie care au schimbat deja comunitatile din Romania dar si idei noi ce pot fi implementate, precum clase inteligente dotate cu tablete si table interactive, inovatie tehnologica in sanatate care permite diagnosticarea pacientului de la distanta, modele de case verzi pentru reducerea consumului de energie, eficienta energetica in agricultura sau sisteme integrate care permit administratiei publice o mai buna comunicare cu membrii comunitatilor.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro

Materiale de constructii noi pentru temperaturi de -5 grade Celsius

Potrivit producatorului local, piata materialelor de constructii pentru lucrari executate la tempertauri joase are un mare potential. Aceasta gama de produse permite efectuarea unor lucrari pana in ultima luna din an.

Producatorul de materiale de constructii Duraziv, detinut de omul de afaceri Daniel Guzu, si-a extins considerabil portofoliul de produse cu aplicabilitate la temperaturi scazute si desfasoara sedinte de training pe santiere in care explica modul de punere in opera a acestor produse, pentru a reduce gradul de sezonalitate a activitatii din acest domeniu. Adezivii pentru polistiren sunt produsele cele mai cerute din portofoliul companiei in perioada rece. Varianta de iarna a produsului AT 31 a fost imbunatatita in aceasta toamna. Noua formula incorporeaza fibre de armare care ii confera o rezistenta mecanica crescuta, flexibilitate si lucrabilitate superioara.

Interesul pentru materiale de constructii care sa poata fi utilizate si la temperaturi joase a inceput sa fie mai intens din perioada 2010-2011, acestea fiind cautate atat de firmele de constructii cat si de meseriasi. Ponderea cea mai mare o au adezivii pentru polistiren. Acesti adezivi permit realizarea unor lucrari de anvelopare chiar si in ultimele luni din an in cazul in care nu a cazut zapada sau temperaturile exterioare nu coboara sub -5 grade Celsius.

“Intervalul rece este unul destul de mare. Vorbim practic de o treime dintr-un an in care nu prea pot fi excutate lucrari, dar acest interval ar putea fi redus chiar si la jumatate cu ajutorul ultimelor inovatii din domeniu”, declara Marga Carp, director de marketing Duraziv. “Din totalul vanzarilor de adezivi realizate de Duraziv in intervalul noiembrie-martie, mai mult de 10% e reprezentat de produse astfel concepute incat sa poata fi utilizate la temperaturi mai scazute. Jumatate dintre produsele de acest tip vandute sunt adezivi pentru polistiren”, explica Marga Carp.

Gama de produse Duraziv destinate lucrarilor din perioada sezonului rece cuprinde adezivii pentru polistiren, adezivii pentru placari ceramice si mortarul rapid pentru reparatii si fixari. Temperatura minima la care pot fi aplicate produsele de iarna este de –5 grade Celsius. Aceste produse contin cimenturi speciale cu caldura de hidratare mare si cu intarire rapida, ce reduc astfel riscul inghetarii.

“In Romania exista un numar restrans de producatori care creaza sau livreaza produse cu aplicabilitate in sezonul rece. Aceste produse implica o calificare suplimentara din partea meseriasilor”, spune directorul de marketing Duraziv.

Compania Duraziv desfasoara actiuni de pregatire a meseriasilor la nivel national, prin programe de traininguri care au atat o componenta teoretica, cat si una practica. “Suntem prezenti, atat prin departamentul tehnic, cat si prin reprezentantii zonali, in santierele care folosesc produse Duraziv. Recomandarile noastre vizeaza cantitatea de apa adaugata in produse, timpii de lucru, temperatura suportului, temperatura mediului exterior, umiditatea suportului si a aerului, etc. Pentru toate produsele punem la dispozitie clientilor si fise tehnice, pe langa informatiile detaliate care sunt pe ambalajele produselor”, explica Marga Carp.

Mai multe pe: ProiectCasa.ro